|
Sună absurd ca o PATRIE să nu aibă patrioţi, însă în situaţia de azi ,ar fi bine să identificăm ...cauzele...pentru a fi PATRIOTI.
Total de visitas: 130617
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
Ghidul cetateanului roman
ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
Ghidul cetăţeanului român
în Uniunea Europeană
CĂLĂTORIE n REZIDENŢĂ
n PERMIS DE CONDUCERE n ASIGURĂRI AUTO
n INFORMAŢII UTILE
Drepturi şi obligaţii ale cetăţenilor României
începând cu 1 ianuarie 2007
1
La data de 1 ianuarie 2007, România a devenit membru al
Uniunii Europene, cu toate drepturile şi obligaţiile ce îi revin
conform Tratatului de Aderare din 25 aprilie 2005.
Cetăţenii români au devenit astfel, începând cu 1 ianuarie
2007, cetăţeni ai Uniunii Europene, şi vor beneficia, pe teritoriul
statelor membre ale Uniunii, de drepturile şi libertăţile conferite de
tratatele de bază ale Uniunii Europene.
Dreptul de liberă circulaţie şi de şedere este, pentru cetăţenii
UE, una dintre cele mai importante şi mai „vizibile” realizări ale
dreptului comunitar. Dreptul unui cetăţean al Uniunii de a se
deplasa, din motive economice sau din alte motive, pe o perioadă
scurtă, lungă sau nelimitată de timp în alte state UE, este unic în
lume. Nici o altă formă de cooperare internaţională între state nu
asigură, la ora actuală, un drept comparabil.
Condiţiile în care cetăţenii Uniunii şi familiile lor îşi pot
exercita dreptul de liberă circulaţie şi de a rezida liber pe teritoriul
unui stat membru, dreptul de rezidenţă permanentă, precum şi
restricţii privind dreptul de a circula liber şi de a rezida pe
teritoriile statelor membre, din motive de ordine publică, securitate
publică şi sănătate publică, sunt reglementate de Directiva
2004/38/CE.
2
Dreptul de a circula liber
pe teritoriul unui stat membru
(art. 4–5 din Directiva 2004/38/CE)
Toţi cetăţenii Uniunii1, deci şi cetăţenii români, pot ieşi de pe
teritoriul unui stat membru pentru a intra pe teritoriul unui alt stat
membru al Uniunii în baza cărţii de identitate sau a paşaportului,
valabile, care atestă cetăţenia acestora (în acest moment, circulaţia
pe baza cărţii de identitate nu este posibilă, pentru cetăţenii
români).
Membrii de familie2 ai cetăţenilor Uniunii, membri care nu au
cetăţenia unui stat membru, pot ieşi de pe teritoriul unui stat
membru pentru a călători pe teritoriul unui alt stat membru al
Uniunii în baza unui paşaport valabil. Dar, pentru a intra pe
teritoriul unui alt stat membru, membrii de familie ai unui cetăţean
al Uniunii, care nu au cetăţenia unui stat membru, trebuie să aibă
asupra lor fie o viză de şedere pe termen scurt, fie un permis de
rezidenţă.
Statele membre pot cere persoanelor care au intrat pe
teritoriul lor, cu îndeplinirea condiţiilor menţionate, să îşi
semnaleze prezenţa într-o perioadă de timp rezonabilă şi
nediscriminatorie.
1 Cetăţean al Uniunii: orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
2 Membru de familie: soţul; partenerul înregistrat; descendenţii direcţi care nu au
împlinit vârsta de 21 de ani sau cei care sunt dependenţi şi cei ai soţului sau
partenerului, menţionaţi anterior; rudele directe dependente pe linie ascendentă şi cei ai
soţului sau ai partenerului.
3
ATENŢIE!
Condiţiile de călătorie în străinătate pentru
minorii, cetăţeni români, rămân neschimbate.
Legea nr. 248/2005 prevede că minorii români pot călători
în străinătate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al
reprezentanţilor legali.
Prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată,
potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile
părinteşti faţă de minor.
Poliţiştii de frontieră permit ieşirea din ţară a cetăţenilor
români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică
majoră, în următoarele cazuri:
a) minorului care este înscris în documentele de călătorie
ale ambilor părinţi şi călătoreşte în străinătate însoţit de aceştia;
b) minorului care este înscris în paşaportul unuia dintre
părinţi şi călătoreşte în străinătate împreună cu acesta dacă
părintele însoţitor prezintă o declaraţie notarială a celuilalt
părinte, din care să rezulte acordul acestuia cu privire la
efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de
destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia.
Declaraţia celuilalt părinte nu este necesară dacă părintele
însoţitor face dovada că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre
judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau că celălalt
părinte a decedat.
4
Nu este necesară declaraţia părintelui decăzut din drepturile
părinteşti sau declarat dispărut, dacă însoţitorul face dovada în
acest sens.
Minorului care este titular al unui paşaport individual şi
călătoreşte însoţit de o altă persoană fizică majoră i se permite
ieşirea numai dacă persoana însoţitoare prezintă:
§ declaraţie notarială a ambilor părinţi sau, după caz, a
părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre
judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui
supravieţuitor ori a reprezentantului său legal, care să cuprindă
acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective de
către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care
urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi datele de identitate
ale însoţitorului respectiv;
§ certificatul de cazier judiciar;
§ dacă este cazul, documente din care să rezulte calitatea de
persoană desemnată din cadrul unei societăţi comerciale
autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport
internaţional de persoane.
Pentru alte situaţii, care nu au fost cuprinse în acest
material, consultaţi site-ul Inspectoratului General al Poliţiei de
Frontieră, www.politiadefrontiera.ro.
5
Dreptul de rezidenţă până la 3 luni
(art. 6 din Directiva 2004/38/CE)
Cetăţenii Uniunii, aşadar şi cetăţenii români, au dreptul de a
rămâne pe teritoriul unui alt stat membru pentru o perioadă de până
la 3 luni, fără nici o condiţionare sau formalitate, alta decât aceea
de a deţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil.
Membrii de familie ai unui cetăţean al Uniunii care nu au
cetăţenia unui stat membru, pot rezida pe teritoriul unui alt stat
membru pentru o perioada de până la 3 luni numai dacă îl însoţesc
pe cetăţeanul UE ai cărui membri de familie sunt.
6
Dreptul de rezidenţă pentru mai mult de 3 luni
(art. 7–15 din Directiva 2004/38/CE)
Un cetăţean al Uniunii, deci şi un cetăţean român, poate
rămâne pentru o perioadă mai mare de 3 luni pe teritoriul unui alt
stat membru, dacă îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
§ este angajat sau desfăşoară o activitate independentă3;
§ are suficiente resurse şi asigurare medicală, astfel încât
să nu devină o povară pentru serviciile sociale ale ţării în care
doreşte să rezideze (nu este stabilit un cuantum minim, dar se vor
lua în considerare situaţia personală a cetăţeanului în cauză);
§ este înscris într-o instituţie de învăţământ sau de
instruire vocaţională sau este student şi are o asigurare
medicală şi asigură autorităţile naţionale ale statului în care vrea să
rezideze, printr-o declaraţie sau prin mijloace echivalente, că nu va
deveni o povară pentru serviciile sociale ale statului în cauză;
§ este membru al familiei unui cetăţean al Uniunii, chiar
dacă nu are cetăţenia unui stat membru, şi călătoreşte împreună cu
acesta, cu îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la punctele
de mai sus.
Cetăţenilor Uniunii nu li se cere să aibă documente de
rezidenţă. Totuşi, în cazul unei rezidenţe pentru o perioadă mai
mare de 3 luni, statele membre pot cere ca cetăţenii unui alt stat
membru al Uniunii să se înregistreze la autorităţile competente
într-o perioadă care nu poate fi mai mică de 3 luni de la data
intrării pe teritoriul statului pe care vor să rezideze pentru o
perioadă mai mare de 3 luni.
3 Persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, având calitatea de
angajat propriu.
7
Certificatul de înregistrare va fi eliberat în urma prezentării:
§ unei cărţi de identitate sau a unui paşaport, valabile;
§ unui document care justifică scopul rezidenţei; în cazul
cetăţeanului care îndeplineşte condiţiile necesare de a rezida pe o
perioadă mai mare de 3 luni, descrise mai sus, acest document
poate fi o declaraţie prin care menţionează acest lucru sau orice
dovadă;
§ unei dovezi privind legătura de rudenie sau de relaţie
durabilă, în cazul membrilor de familie ai unui cetăţean al
Uniunii, care sunt, la rândul lor, cetăţeni ai Uniunii.
Membrii de familie ai unui cetăţean al Uniunii, care nu sunt
cetăţeni ai Uniunii, trebuie să obţină un permis de rezidenţă, dacă
vor să rezideze pe teritoriul unui stat membru al Uniunii pentru o
perioadă mai mare de 3 luni. Termenul limită până la care poate fi
depusă cererea de obţinere a unui permis de rezidenţă nu poate fi
mai mic de 3 luni de la data intrării pe teritoriul pe care persoana în
cauză doreşte să rezideze.
Permisul de rezidenţă pentru aceste persoane va fi eliberat în
maxim 6 luni de la data depunerii cererii. Pentru eliberarea
permisului de rezidenţă, membrul de familie care nu este cetăţean
al Uniunii trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca cele pentru
eliberarea certificatului de înregistrare, cu singura deosebire că la
prima condiţie poate să prezinte numai un paşaport valabil.
Valabilitatea permisului de rezidenţă este de maxim 5 ani de
la data eliberării, în funcţie de perioada solicitată de rezidenţă.
Valabilitatea permisului de rezidenţă nu va fi afectată dacă absenţa
de pe teritoriul statului pentru care s-a obţinut permis de rezidenţă
se axează în următoarele limite:
§ nu depăşeşte 6 luni într-un an de zile;
§ mai mult de 6 luni într-un an, dar pe motiv de satisfacere a
stagiului militar;
8
§ mai mult de 12 luni consecutive, pentru motive importante
precum sarcină şi naşterea unui copil, boală gravă, studiu sau
instruire vocaţională, sau mutarea în interesul serviciului în alt stat
membru sau într-o ţară terţă.
Decesul unui cetăţean al Uniunii, plecarea sa din ţara gazdă,
divorţul, anularea căsătoriei sau terminarea parteneriatului
înregistrat nu afectează dreptul unui membru al familiei, indiferent
dacă este sau nu cetăţean al unui stat membru al Uniunii, să
continue să rezideze pe teritoriul statului membru în cauză, cu
îndeplinirea aceloraşi condiţii solicitate unui cetăţean al Uniunii de
a rezida pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii (vezi mai sus).
Copiii cetăţeanului aflat într-o astfel de situaţie pot continua să
rezideze pe teritoriul statului în cauză dacă sunt înregistraţi la o
instituţie de învăţământ, până la completarea studiilor.
Pentru fiecare caz în parte, pentru membrii familiei care nu au
cetăţenia Uniunii se mai solicită îndeplinirea anumitor condiţii:
§ în cazul în care cetăţeanul în cauză a decedat sau a plecat
din ţara respectivă, membrul de familie al acestuia trebuie să fi
rezidat pe teritoriul statului respectiv, în calitate de membru al
familiei cetăţeanului Uniunii, cel puţin un an înainte de decesul
acestuia;
§ în cazul divorţului, anulării căsătoriei sau încheierii
parteneriatului înregistrat, se întâlnesc următoarele situaţii:
ú căsătoria sau parteneriatul înregistrat a durat cel puţin 3 ani, din care cel
puţin un an pe teritoriul statului membru gazdă;
ú în caz de circumstanţe dificile, de exemplu violenţă domestică în timpul
căsătoriei sau parteneriatului înregistrat;
ú în cazul în care copiii cetăţeanului Uniunii au fost încredinţaţi soţului sau
partenerului care nu are cetăţenia Uniunii, sau în favoarea acestuia s-a
stabilit un drept de vizitare a copilului minor.
9
10
Dreptul de rezidenţă permanentă
(art. 16–21 din Directiva 2004/38/CE)
Cetăţenii Uniunii obţin dreptul de rezidenţă permanentă pe
teritoriul statului membru gazdă după o perioadă de 5 ani de
rezidenţă legală neîntreruptă, dovedind că nu s-a luat nici o decizie
de expulzare împotriva lor. Acest drept de rezidenţă nu este supus
nici unei condiţii. Aceeaşi regulă se aplică şi membrilor de familie,
care nu au cetăţenia Uniunii şi care au locuit cu un cetăţean al
Uniunii timp de 5 ani.
Dreptul de rezidenţă permanentă este pierdut în cazul unei
absenţe de pe teritoriul statului membru gazdă pentru o perioadă
mai mare de 2 ani.
Documentele de rezidenţă permanente sunt valabile pe termen
nedeterminat şi, în cazul membrilor de familie care nu au cetăţenia
Uniunii, sunt reînnoite automat la fiecare 10 ani. Acestea trebuie să
fie eliberate în maxim 3 luni de la data depunerii cererii.
Cetăţenii pot folosi orice document general acceptat de către
statul membru gazdă pentru a-şi dovedi rezidenţa continuă.
11
Restricţii ale dreptului de liberă circulaţie şi ale
dreptului de rezidenţă pe motive de politică
publică, securitate publică sau sănătate publică
(art. 27–33 din Directiva 2004/38/CE)
Cetăţenilor Uniunii sau membrilor lor de familie li se poate
restricţiona dreptul de liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul
unui alt stat membru al Uniunii numai din motive de ordine
publică, securitate publică sau sănătate publică. Această decizie nu
pot fi luată în niciun caz pe motive economice. Măsurile care
afectează libera circulaţie şi rezidenţa trebuie să se bazeze pe
conduita proprie a persoanei în cauză; condamnările penale
anterioare nu justifică automat luarea acestor măsuri.
Această conduită trebuie să reprezinte o ameninţare suficient
de serioasă şi prezentă, care să afecteze interesele fundamentale ale
statului în cauză. Simplul fapt că documentele de intrare folosite de
persoana în cauză au expirat nu constituie motive de expulzare.
În orice caz, înainte de luarea unei decizii de expulzare, statul
membru trebuie să evalueze o serie de factori, precum perioada în
care a rezidat persoana în cauză, vârsta, gradul de integrare şi
situaţia familială pe teritoriul statului în cauză şi legăturile cu ţara
de origine. Doar în cazuri excepţionale, pentru considerente
deosebite de securitate publică, ordinele de expulzare pot privi un
cetăţean al Uniunii, dacă a rezidat pe teritoriul statului în cauză
timp de 10 ani sau este minor.
Persoanei care face obiectul unei decizii de refuz de intrare
sau de rezidenţă pe teritoriul unui stat membru trebuie să i se
notifice în scris această decizie. Notificarea trebuie să cuprindă
motivele care au stat la baza emiterii deciziei, precum şi instanţa
competentă şi procedurile necesare pentru atacarea acestei decizii.
12
În cazul deciziilor de restrângere a dreptului la rezidenţă, cu
excepţia cazurilor urgente, subiectului unei asemenea decizii
trebuie să i se acorde cel puţin o lună pentru a părăsi teritoriul
statului membru în cauză.
Persoanele vizate de ordinele de expulzare pot solicita să li se
revizuiască situaţia după maxim 3 ani.
13
Statutul cetăţenilor români care au depăşit anterior
termenul de şedere într-un stat Schengen
(Legea nr. 248/2005)
Dacă împotriva cetăţeanului român a fost pronunţată o hotărâre
judecătorească de restrângere a dreptului la libera circulaţie, această hotărâre
rămâne în vigoare.
Cetăţenii în cauză pot călători în străinătate, dar numai în alte state
decât cele cu privire la care s-a pronunţat restrângerea dreptului la libera
circulaţie. Restrângerea dreptului la libera circulaţie pentru unul dintre statele
din spaţiul Schengen duce la imposibilitatea de a călători în oricare dintre
acestea.
Dacă nu respectă această restricţie, cetăţenii se expun aplicării unor
sancţiuni mai severe, cum ar fi măsura suspendării dreptului la libera
circulaţie, ceea ce înseamnă că nu va mai putea trece deloc frontiera –
indiferent de statul către care doreşte să călătorească – pe o perioadă între 3 şi
5 ani.
ATENŢIE!
Termenul maxim de 90 de zile pe care cetăţenii
români îl pot petrece într-un alt stat al Uniunii
Europene fără a îndeplini formalităţi
suplimentare rămâne în vigoare şi de la data de
1 ianuarie 2007.
Această regulă se aplică, fără excepţii,
tuturor cetăţenilor europeni!
14
Potrivit Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a
cetăţenilor români în străinătate, restrângerea exercitării
dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români
poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani numai cu
privire la:
a) persoana returnată dintr-un stat în baza unui acord de
readmisie; şi
b) persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat ar aduce
atingere gravă intereselor României sau relaţiilor bilaterale dintre
România şi acel stat.
Măsura se dispune de către tribunalul în a cărui rază
teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are
domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
În baza hotărârii definitive şi irevocabile a instanţei
competente, prin care s-a dispus măsura, serviciul public comunitar
efectuează în paşaportul simplu al persoanei menţiunile
corespunzătoare referitoare la perioada şi statul/statele pentru care
se aplică măsura restrângerii exercitării dreptului de a călători în
străinătate.
Cetăţenilor români împotriva cărora s-a dispus măsura
restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate li
se poate permite ieşirea din România numai dacă se află în una
dintre următoarele situaţii:
a) declară că nu călătoresc în statul/statele cu privire la care
s-a instituit această măsură;
b) din documentele de transport nu rezultă faptul că urmează
să călătorească în statul/statele cu privire la care s-a instituit
această măsură;
c) punctul de trecere a frontierei în care se prezintă nu este
unul situat la frontiera comună cu statul cu privire la care s-a
instituit această măsură.
15
Nerespectarea obligaţiei de a nu călători în statul/statele cu
privire la care s-a instituit măsura restrângerii dreptului la libera
circulaţie poate determina:
a) dispunerea instituirii măsurii suspendării dreptului la
libera circulaţie pentru o perioadă de până la 3 ani;
b) majorarea până la 5 ani a perioadei pentru care se poate
suspenda acest drept, în cazul returnării în baza unui acord de
readmisie din statul pentru care i-a fost restrâns dreptul la libera
circulaţie in străinătate.
Titularul paşaportului simplu împotriva căruia s-a dispus
măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în
străinătate poate călători în statul/statele cu privire la care s-a
instituit această măsură numai în situaţii excepţionale, determinate
de motive obiective care necesită prezenţa acestuia în statul
respectiv. În astfel de cazuri, cum ar fi, de exemplu, decesul soţului
sau al unei rude de până la gradul al IV-lea inclusiv aflată în
străinătate, instanţa poate decide suspendarea, pentru o perioadă
limitată, a executării măsurii restrângerii exercitării dreptului la
libera circulaţie.
Potrivit aceluiaşi act normativ, exercitarea de către o
persoană a dreptului la libera circulaţie în străinătate se
suspendă numai în următoarele situaţii:
a) este învinuită sau inculpată într-o cauză penală şi a fost
dispusă instituirea unei măsuri preventive în condiţiile Codului de
procedură penală;
b) a fost condamnată şi are de executat o pedeapsă privativă
de libertate;
c) este internată într-un centru de reeducare sau într-un
institut medical-educativ, în condiţiile legii penale;
d) nu a respectat măsura restrângerii exercitării dreptului la
libera circulaţie în străinătate, dispusă în condiţiile prezentei legi.
16
Suspendarea exercitării dreptului la libera circulaţie în
străinătate încetează de drept la data expirării termenului pentru
care s-a dispus măsura, în oricare dintre aceste situaţii.
În situaţia prevăzută la litera d), măsura se dispune de către
tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei
persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către
Tribunalul Bucureşti, pentru o perioadă care nu poate depăşi trei
ani.
În situaţia în care persoana împotriva căreia se instituie
măsura suspendării exercitării dreptului la libera circulaţie în
străinătate a fost returnată în baza unui acord de readmisie din
statul pentru care i-a fost restrâns dreptul la libera circulaţie în
străinătate, perioada pentru care se poate suspenda acest drept
poate fi majorată până la cinci ani.
Pe durata suspendării exercitării dreptului la libera circulaţie
în străinătate, cetăţeanului român i se poate refuza temporar
eliberarea documentului de călătorie de către autoritatea
competentă să elibereze aceste documente, iar dacă i-a fost eliberat
îi poate fi retras de către autorităţile competente să pună în
executare măsura.
17
Reglementările Uniunii Europene în privinţa
regimului permiselor de conducere
(Directiva 91/439/CE ş.a.)
Permisul de conducere eliberat de autorităţile române
este recunoscut în oricare dintre statele Uniunii Europene. În
cazul cetăţeanului român care îşi stabileşte rezidenţa într-un
alt stat membru, acest permis poate fi preschimbat doar în
câteva situaţii, limitate ca număr.
Din 1996 (Directiva 91/439/CE), statele membre eliberează
un permis de conducere după modelul comunitar de permis de
conducere, în scopul de a facilita identificarea şi, în consecinţă,
recunoaşterea reciprocă a permiselor eliberate de statele membre.
Orice permis de conducere eliberat de către un stat membru
trebuie recunoscut de celelalte state membre, chiar dacă permisul
este eliberat anterior apariţiei Directivei şi nu corespunde
modelului comunitar, cu condiţia să fie în termen de valablitate.
În situaţia în care cetăţeanul UE titular al unui permis de
conducere valabil îşi stabileşte „rezidenţa principală”4 într-un
stat membru altul decât cel care a eliberat permisul, statul membru
de primire poate înscrie în permis menţiunile indispensabile pentru
4 Prin „rezidenţă principală” se înţelege locul în care o persoană locuieşte de obicei,
adică timp de cel puţin 185 de zile pe an, ca urmare a unor legături personale şi/sau
profesionale.
În cazul unei persoane ale cărei legături profesionale se află în alt loc decât legăturile
sale personale, şi care, datorită acestei situaţii, petrece perioade de timp alternativ în
locuri diferite situate în două sau mai multe state membre, „rezidenţa principală” se
află obligatoriu în locul în care se află legăturile personale, cu condiţia ca persoana în
cauză să se întoarcă în acel loc în mod regulat.
18
gestionarea acestuia şi poate aplica dispoziţiile naţionale în materie
de:
§ durată de valabilitate a permisului de conducere;
§ control medical (aceeaşi periodicitate ca în cazul
deţinătorilor de permise eliberate în acel stat);
§ măsuri fiscale (legate de deţinerea unui permis);
§ sancţiuni (permise cu puncte, de exemplu);
§ restricţii, suspendare, retragere sau anulare a permisului de
conducere.
Statul membru de primire poate proceda, dacă este necesar, la
preschimbarea permisului original.
Diferite situaţii posibile
1. Cetăţeanul UE deţine un permis de conducere eliberat
de un stat membru
Cetăţeanul nu este obligat să îşi schimbe permisul dacă
rezidenţa principală se află într-un stat membru altul decât cel care
a eliberat permisul de conducere. Cetăţeanul în cauză poate totuşi
solicita preschimbarea acestuia, dacă doreşte acest lucru.
2. Cetăteanul UE deţine un permis de conducere eliberat
de un stat membru, însă acesta a expirat
Cetăţeanul trebuie să reînnoiască permisul, solicitând acest
lucru autorităţilor competente din statul în care îşi are rezidenţa
principală.
3. Cetăţeanul UE deţine un permis de conducere eliberat
de un stat membru, dar doreşte să obţină o categorie de permis
suplimentară
Cetăţeanul UE trebuie să solicite acest lucru la autoritatea
competentă din statul în care îşi are rezidenţa principală şi trebuie
19
să îşi preschimbe permisul din ţara de origine dacă obţine noua
categorie.
4. Cetăţeanul UE deţine permis de conducere eliberat de
un stat membru, dar l-a pierdut sau i-a fost furat
Cetăţeanul trebuie să solicite un permis nou autorităţilor
competente din statul în care îşi are rezidenţa principală. Este
necesară furnizarea documentelor de atestare pe care trebuie să le
obţină de la autorităţile din statul unde a fost eliberat permisul de
conducere furat sau pierdut. Cetăţeanul UE nu poate solicita un
duplicat al permisului original, dacă de la eliberarea acestuia a
schimbat statul în care îşi are rezidenţa principală.
5. Cetăţeanul UE deţine un permis de conducere eliberat
de un stat din afara Uniunii Europene
Statele membre nu sunt obligate să recunoască reciproc un
astfel de permis de conducere, chiar dacă a fost deja recunoscut de
unul dintre acestea. Este preferabil ca deţinătorul să se informeze
la autorităţile competente pentru a şti dacă permisul eliberat de un
stat din afara Uniunii Europene este valabil şi pentru a putea
acţiona în consecinţă.
6. Cetăţeanul UE deţine un permis de conducere
internaţional
Acest permis nu este valabil în interiorul Uniunii Europene,
decât dacă deţinătorul poate prezenta permisul de conducere
naţional care a fost eliberat de către un stat membru şi cu condiţia
ca acest permis naţional să fie în perioada de valabilitate.
Cetăţeanul poate păstra permisul de conducere internaţional pentru
a îl utiliza în afara teritoriului Uniunii Europene.
7. Cetăţeanul UE nu deţine permis de conducere şi
doreşte să obţină unul
Pentru a obţine un permis de conducere, cetăţeanul trebuie:
20
§ să aibă rezidenţa principală în statul membru în care solicită
eliberarea permisului;
§ să treacă examenul teoretic şi practic;
§ să îndeplinească condiţiile medicale (aptitudini fizice şi
mentale) mai ales în ceea ce priveşte: vederea, auzul, mobilitatea,
afecţiunile cardio-vasculare, afecţiunile renale, bolile neurologice,
diabetul zaharat, consumul de alcool, droguri sau medicamente,
tulburări psihice;
§ să îndeplinească condiţiile privind vârsta minimă în funcţie
de categoria de vehicul pentru care doreşte obţinerea permisului.
ATENŢIE!
Un cetăţean european nu poate deţine
mai mult de un permis de conducere
eliberat de un stat membru.
În unele state, trebuie să aveţi asupra
dumneavoastră, pe lângă permisul de
conducere, certificatul de înmatriculare al
autovehiculului.
21
Reglementările referitoare la asigurarea
autovehiculelor pe teritoriul Uniunii Europene
(Directiva 1972/166/CE ş.a.)
De la data aderării, poliţa de asigurare auto obligatorie va
fi valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene, incluzând
România ca stat membru, precum şi pe teritoriul Islandei,
Norvegiei şi Elveţiei.
Astfel, de la data aderării, proprietarii de autovehicule
trebuie să plătească o singură primă pentru asigurarea
obligatorie auto valabilă pe teritoriile menţionate.
Cetăţeanul Uniunii Europene îşi poate asigura autovehiculul
la orice societate de asigurări abilitată să emită acest tip de poliţe în
orice stat membru al Uniunii Europene.
În cazul producerii unui accident din vina cetăţeanului, poliţa
de asigurare constituie dovada că acesta beneficiază de o asigurare
obligatorie de răspundere civilă. Cetăţeanul UE trebuie doar să
notifice societăţii de asigurare producerea accidentului.
Victima se va adresa propriului asigurător, care va contacta
Biroul naţional de asigurare a autovehiculelor; acest birou va
prelua formalităţile între cele două societăţi de asigurare.
În caz de accident care nu implică răspunderea cetăţeanului
respectiv, acesta va fi despăgubit în conformitate cu regulile în
vigoare în statul membru în care s-a produs accidentul. Aceste
reguli sunt încă diferite de la un stat membru la altul, dar limitele
de răspundere ale asiguratorilor în baza asigurării RCA nu vor
putea fi mai mici de 100 000 de euro pentru daune materiale,
respectiv 350 000 de euro/persoană în caz de vătămări corporale.
22
Dacă accidentul a fost provocat de un autovehicul neasigurat
sau care nu a putut fi identificat, cetăţeanul are dreptul, în virtutea
reglementărilor comunitare, de a fi indemnizat de către Fondul de
garantare din statul membru în care a avut loc accidentul, în
conformitate cu regulile în vigoare în acel stat membru.
23
Securitate rutieră
În toate statele Uniunii Europene, portul centurii de siguranţă
este obligatoriu, atât pe locurile din faţă, cât şi pe locurile din spate
ale autovehiculului (dacă este prevăzut din construcţie cu această
dotare), precum şi în autocare. Pentru copii, trebuie utilizat un
scaun special.
Nu uitaţi că se conduce pe partea stângă a drumului în Cipru,
Irlanda, Malta şi Marea Britanie.
Viteza pe autostradă este în general limitată la 110, 120 sau
130 km/oră, iar în localităţi la 50 sau 60 km/oră. Fiţi atenţi la
indicatoarele de circulaţie pentru a cunoaşte limitele exacte şi
condiţiile speciale.
Folosirea telefonului mobil în timp ce vă aflaţi la volan
sporeşte considerabil riscul unui accident mortal şi este interzisă –
explicit sau implicit – în toate statele Uniunii Europene. Unele
state permit utilizarea echipamentelor «mâini libere».
În cea mai mare parte a statelor Uniunii Europene, nivelul
tolerat al alcoolemiei este de 0,5 mg/ml. În unele state, acest nivel
variază între 0,2 mg/ml şi 0,8 mg/ml (0,9 mg/ml în Cipru), în timp
ce alte state nu permit deloc şoferilor să consume alcool.
24
Sfaturi şi informaţii utile
§ Numărul unic european pentru urgenţe: 112
Pentru a contacta serviciile de urgenţă, în orice stat al Uniunii
Europene, formaţi 112 de pe orice telefon, mobil sau fix.
§ Număr de urgenţă al Poliţiei de Frontieră : 959
Acest serviciu funcţionează non-stop, atât la nivelul fiecărui
inspectorat judeţean al Poliţiei de Frontieră (formând prefixul
judeţului de frontieră unde se doreşte a se efectua apelul şi apoi
959), cât şi la nivelul Inspectoratului General (apelând 021/9590).
§ Obiecte pierdute sau furate
Semnalaţi orice furt poliţiei locale. Veţi avea nevoie de
raportul poliţiei dacă solicitaţi recuperarea prejudiciului în baza
unei asigurări. Blocaţi imediat cardul bancar, dacă v-a fost furat
sau dacă l-aţi pierdut. Dacă v-a fost furat paşaportul, anunţaţi
consulatul sau ambasada României din statul în care vă aflaţi.
Pentru a afla adresa acestor instituţii, contactaţi Ministerul
Afacerilor Externe la telefon: 021/319.21.08 sau 319.21.25 sau
intraţi pe site-ul www.mae.ro.
§ Sfaturi utile
Pentru a obţine sfaturi gratuite privind dreptul dumneavoastră
de a călători şi alte drepturi de care vă bucuraţi, telefonaţi la
serviciul EUROPA DIRECT la numărul verde
00800 6 7 8 9 10 11, indiferent de statul în care vă aflaţi. Informaţii
importante puteţi găsi şi pe site-ul Ministerului Administraţiei şi
Internelor www.mai.gov.ro.
|
|
|
|
|
|
|
|
